Articole recente

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, la Cluj, că Guvernul Tăriceanu "este mai periculos decât criza economică şi financiară internaţională" deoarece provoacă un val de greve la nivel naţional.

Boc a declarat presei că Guvernul este "o calamitate naturală".

"Guvernul Tăriceanu este mai periculos decât criza economică pentru că este o calamitate naturală. Este o calamitate pentru că, pe de-o parte, a reuşit să învrăjbească diverse categorii sociale, iar pe de alta a reuşit să scoată în stradă categorii de funcţionari şi oameni care, altfel, ar fi stat la locul lor, dacă era o guvernare eficientă şi în interes general, nu de grup”, a afirmat liderul PDL.

El a spus că românii "sunt nevoiţi să suporte ultima calamitate a acestui an, Guvernul Tăriceanu".

Emil Boc şi-a exprimat speranţa ca moţiunea de cenzură depusă de PDL "să îi trezească, în cel de-al 12-lea ceas", pe parlamentari PNL şi PSD, "care acum stau şi dorm, cu speranţa că le este bine la putere".

“Sper ca, până la urmă, acest Guvern care a sfidat tot ceea ce se putea sfida în ţară pleacă mai repede acasă, acolo unde îi este locul, în opoziţie şi în istorie”, a mai spus Boc.

Din 18 noiembrie, toate cele patru federaţii din educaţie urmează să intre în grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumite de decizia Guvernului de a amâna până în 1 aprilie 2009 aplicarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice. Şi Federaţia Sanitas şi angajaţii CFR ameninţă cu greva de avertisment în 14 noiembrie şi cu cea generală din 20 noiembrie.

Sursa: Mediafax



Recommended Money Makers

  • Chitika eMiniMalls
  • WidgetBucks
  • Text Link Ads
  • AuctionAds
  • Amazon Associates