Articole recente

Salariile în educaţie pot fi majorate cu 50% în etape, în funcţie de performanţe, procedura urmând să fie stabilită anul viitor de următorul Guvern, a declarat, marţi seara, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

El a arătat, într-o emisiune a postului Antena 3, că nu este împotriva majorării cu 50% a salariilor profesorilor, dar că această majorare trebuie realizată în trepte şi în funcţie de performanţă.

"Am spus eu că vor fi bani în luna aprilie ? Ordonanţa aprobată marţi de Guvern lasă timp viitorului Guvern şi în cazul în care condiţiile economice în regiune şi pe plan internaţional vor fi mai bune, dacă criza economică se va fi stins sau ne va fi ocolit, atunci se poate discuta, dar oricum nu se poate discuta de 50%, ci doar în trepte", a spus Tăriceanu.

Guvernul a decis, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, luni, la finalul discuţiilor cu sindicatele, că documentul care va include principiile de elaborare a legii salarizării în sectorul bugetar va fi redactat săptămâna viitoare, iar proiectul de lege va fi prezentat Parlamentului la jumătatea anului viitor.



Recommended Money Makers

  • Chitika eMiniMalls
  • WidgetBucks
  • Text Link Ads
  • AuctionAds
  • Amazon Associates